Despre noi

Operator autorizat RNPM începând cu anul 2003

REGISTRUL NAȚIONAL DE PUBLICITATE MOBILIARĂ

ASPECTE GENERALE

Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM, Registru) reprezintă un sistem național electronic de interes public, structurat pe persoane și bunuri, care asigură înregistrarea ipotecilor mobiliare, a operațiunilor asimilate acestora, a înscrisurilor sub semnătură privată care sunt titluri executorii în condițiile legii, a altor drepturi prevăzute de lege, publicitatea actelor și operațiunilor juridice prevăzute de lege, precum și accesul la informațiile înscrise cu privire la avizele de înscriere (Legea nr. 297/2018 privind publicitatea mobiliară, republicată).

Registrul este conceput ca un sistem de evidență a priorității ipotecilor mobiliare, structurat pe persoane și bunuri, cât și ca un sistem de publicitate a acestora, condiția de publicitate fiind îndeplinită din momentul înscrierii avizului de ipotecă mobiliară în Registru, avantajele acestui sistem fiind date în principal de posibilitatea asigurării publicității ipotecii/garanţiei, stabilirea priorităţii faţă de creditorii ulteriori dar și asigurarea avertizării oricărui potențial creditor asupra ipotecilor constituite anterior cu privire la bunuri mobile.

Registrul Național de Publicitate Mobiliară are rolul de protejare a creditorilor care au constituit ipoteci mobiliare și pentru care a fost îndeplinită condiția publicității în Registru, cu oferirea către respectivul creditor a posibilității directe de a își recupera creanţa prin executarea bunului ipotecat in favoarea sa de către debitor, înaintea creditorilor ipotecari ale căror drepturi asupra bunului ipotecat au un rang de prioritate inferior sau altor creditori, fără parcurgerea unei proceduri judecătorești pentru obținerea titlului executoriu.

UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

ROLUL ÎN DEZVOLTAREA PUBLICITĂȚII MOBILIARE

Uniunea Națională a Barourilor din România deține calitatea de operator autorizat al Registrului Național de Publicitate Mobiliară începând cu anul 2003, desfășurând activitatea propriu-zisă de operare în Registru prin intermediul agenților împuterniciți UNBR-RNPM – forme de exercitare a profesiei de avocat (cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale, societăți civile profesionale cu răspundere limitată)

Operatorul UNBR-RNPM urmărește îndeaproape asigurarea legalității și celerității activităților desfășurate de către cei peste 100 de agenți împuterniciți, localizați în majoritatea județelor țării și în Municipiul București, cei peste 20 de ani experiență în materie certificând calitatea și promptitudinea serviciilor de înscriere și căutare în Registru, derulate în mod direct de către profesioniști ai dreptului, cu o largă experiență în materia ipotecilor mobiliare și publicității acestora, pusă la dispoziția majorității instituțiilor bancare și instituțiilor financiare nebancare din România precum și solicitanților persoane fizice sau juridice de drept public sau privat.

Nu în ultimul rând, Uniunea Națională a Barourilor din România este implicată continuu în perfecționarea normativă a domeniului, prin intermediul Departamentului privind dezvoltarea economică a UNBR, inclusiv funcționarea Registrului Național de Publicitate Mobiliară, cu organizarea de întâlniri de lucru cu agenții împuterniciți, formularea de propuneri legislative, adoptarea unor repere de practică unitară în materie.

REȚEAUA DE AGENȚI ÎMPUTERNICIȚI

ACTIVITATEA DE OPERARE

În scopul îndeplinirii efective a activității de operare în RNPM Uniunea Națională a Barourilor din România, în calitate de operator autorizat al Registrului Național de Publicitate Mobiliară, a delegat activitatea propriu-zisă de înscriere și căutare avize RNPM către cabinetele de avocat și societățile civile de avocați care au manifestat interesul de a activa în acest domeniu de strictă specialitate și care înțeleg să pună la dispoziția publicului larg experiența profesională în materie pentru îndeplinirea diligentă a obligațiilor ce rezultă din normele legale RNPM.

Agenții împuterniciți UNBR – RNPM sunt localizați în majoritatea județelor țării și în Municipiul București (vezi listă agenți împuterniciți) fiind în măsură să răspundă prompt, inclusiv în regim de urgență, la solicitările persoanelor fizice sau juridice care doresc înscrierea și/sau căutarea avizelor RNPM, relaționarea persoanelor interesate cu agenții UNBR-RNPM putând fi realizată inclusiv prin mijloace electronice la distanță (cu utilizarea corespondenței electronice, plăților prin transfer bancar, a semnăturii electronice etc.).